7 lucruri despre Armata de teracotă

Postat de WuXing la 19 Jan, 2017 in Locuri

Este una din cele mai mari descoperiri arheologice ale secolului al XX-lea, faimoasă în toată lumea, numită “A opta minune a lumii”.

Povestea Armatei de teracotă începe cu Qin Shi Huang, întemeietor al dinastiei Qin, împăratul care a domnit din anul 220 până în 210 î.Ch. și a unificat statele Chinei. Printre numeroasele și giganticele proiecte pe care le-a poruncit se află și unirea zidurilor ridicate de diferite state – ceea ce va deveni Marele Zid Chinezesc.

A rămas însă în istorie ca împăratul cel eficient, crud și înspăimântat de moarte și această teamă l-a făcut să comande construirea unui imens mausoleu pentru el. A cerut ridicarea a mii de soldați, în mărime naturală, care să-l păzească și să-l servească și în viața de apoi pentru că își dorea să păstreze și după moarte aceeași putere militară și imperială de care s-a bucurat în timpul vieții. Armata de teracotă a fost construită și pentru a aminti lumii de triumful împăratului care a unificat China.

Mausoleul Shi Huang se află în apropiere de orașul Xi’an și a fost descoperit în martie 1974, de niște fermieri care săpau o fântână.

Iată câteva lucruri despre Armata de teracotă.

1. Până acum au fost descoperite și recuperate în jur de 8000 de statui de diferite dimensiuni, cu înălțimi ce variază între 1.75 și 1.90 metri. Fiecare statuie e diferită prin expresia facială. Se știe, de exemplu, că urechea umană e unică: nu există două identice. Cercetările făcute au demonstrat că formele urechilor soldaților Armatei de teracotă sunt și ele unice.

2. Armamentul e uimitor de bine păstrat. În timpul săpăturilor și excavațiilor arheologice, s-au descoperit în jur de 40.000 de arme ce includ topoare de luptă, arbalete, vârfuri de săgeți, sulițe – toate în mărimi reale. După 2000 de ani, acestea au rămas într-o stare foarte bună datorită turnării lor dintr-un aliaj de metale, inclusiv crom, ce dovedește cât de sofisticată era tehnica prelucrării metalelor în China antică.

3. Pe lângă cei 8000 de paznici ai împăratului, descoperirile de până acum includ și cai și care de război, muzicieni, acrobați, concubine, diferite păsări. Toate realizate pentru împăratul care dorea și spera să aibă aceeași viață și după viața pe pâmânt.

4. Începerea construirii Soldaților de teracotă a început în anul 246 î.Ch., când Qin Shi Huang a devenit împărat al statului Qin, a continuat după unificarea Chinei și s-a încheiat în anul 206 î.Ch., după patru ani de la moartea împăratului, la începutul domniei dinastiei Han. Se pare că nu a fost terminată.

Peste 700.000 de muncitori au fost angajați în această monumentală construcție care s-a realizat în numai 40 de ani. Cum au putut realiza o lucrare atât de impresionantă într-un timp atât de scurt, a fost întrebarea. Răspunsul a fost dat după ce, în apropiere, a fost descoperit un loc plin cu rămășite umane. S-a muncit în condiții cumplite, fără pauze, fără hrană și somnul necesar, iar oamenii mureau înfrânți de oboseală și foame și alții erau obligați să le ia locul.

5. Toți soldații și caii au fost făcuți manual, fără unelte avansate. Pe fiecare războinic se află imprimată semnătura celui care l-a executat – în acest mod, în cazul în care s-ar fi constatat greșeli în execuție, se știa cine va fi tras la răspundere.

6. Cum se făcea un soldat (sunt mai multe categorii de războinici, fiecare îmbrăcat în funcție de rangul pe care îl deținea): Se aducea lutul necesar. Se făceau părțile separate: capul, bustul, o tunică scurtă, brațele, picioarele și mâinile. Se ansamblau toate părțile. Se aplica lut pe suprafața statuii și în acest mod artiștii puteau să modeleze chipurile și coafurile pentru fiecare în parte. Apoi, statuia se punea în cuptor pentru a întări lutul și a-l face rezistent în timp. La final, fiecare războinic era pictat în culori strălucitoare (acestea s-au șters din cauza umidității). Rezultatul a uimit omenirea: fiecare război arată diferit și unic, la fel ca oamenii reali.

7. După mai bine de 40 de ani de la descoperirea Armatei de teracotă, mormântul împăratului Qin a fost cercetat extrem de puțin. Potrivit unui document vechi al istoricului chinez Sima Qian, în interior există „râuri” de mercur ce curg prin mormânt. Există și azi teama că o cercetare detaliată ar putea distruge obiectele din interior, dar ar putea să afecteze și sănătatea celor care ar lucra acolo. Încă se caută soluții.

Timp de peste două milenii a rămas ascunsă în pământ, anonimă. De 40 de ani, de când a fost scoasă la lumină, cel puțin o parte, Armata de teracotă continuă să ne fascineze și ne stârnește fără încetare curiozitatea. Situl a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1987 și e vizitat an de an de milioane de oameni.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu