Alte 5 flori celebre în China și simbolurile lor (II)

Postat de WuXing la 10 Nov, 2016 in Inspiraţie

Cu toții, nu-i așa, le iubim, însă asiaticii, în general, sunt recunoscuți ca mari pasionați ai florilor. În tradiția lor, există credința că, dincolo de frumusețe, florile sunt pline de înțelesuri subtile – transmit mesaje, sentimente, intenții. Spun câte ceva despre noi, atunci când le dăruim.

1 - Flori - China

Continuăm această temă cu prezentarea altor cinci flori populare în China și ce simbolizează fiecare.

Camelia

Așa cum arată vechile documente, în China a fost cultivată încă din anul 2700 î.C., dar în Europa a ajuns abia în a două jumătate a secolului al XVIII-lea și în America pe la sfârșitul acelui secol.

2 - Flori - Camellia

E o floare care, dăruită, aduce numai lucruri bune celui care o primește. În tradiția budistă, e considerată una din cele patru flori care crește în Paradis.

Camelia e floarea ce vorbește inimii și exprimă sentimente pozitive: dorință și pasiune (camelia roșie), puritate (camelia albă), dorul, năzuința (roz), dragostea romantică (combinația între camelia roșie și cea roz).

Este foarte apreciată în China, iar în sudul țării e considerată chiar floarea națională.

Frunzele și mugurii ei se folosesc și pentru ceaiuri. Este originară din zona fluviului Yangtze, provincia Yunnan.

Azalea

În China (și Japonia) a fost cultivată din vechi timpuri, deși numele ei vine din grecescul azaleos, care înseamnă uscat (preferința lor pentru un astfel de sol).

3 - Flori - Azalea

Inflorește primăvara în culori de toate felurile, cele mai comune fiind roșu, roz și alb, și pot să dureze câteva săptămâni. Azaleele colorate sunt simboluri pentru fericire și prosperitate și pot sugera pasiunea fierbinte pentru viață. Este floarea provinciilorJiangxi, Anhui și Guizhou.

Se pot dărui la diferite ocazii sau pentru a transmite anumite mesaje. Deseori, se oferă pentru: cei care își sărbătoresc ziua de naștere între 20 mai și 20 iunie; a celebra femeile; a îndemna la cumpătare; a transmite familiei că îți dorești să o vizitezi sau să te reîntorci la casa unde ai copilărit; a-i aminti cuiva să aibă grijă de el.

În prezent, sunt peste 10.000 de varietăți de azalee.

Lotus

Este una din cele mai delicate flori și una din cele mai iubite de chinezi. Ei cred că lotusul simbolizează caracterul nobil. De ce? Simplu. Deși crește în bălți, în locuri mâloase, rămâne curat și își păstrează frumusețea.

4 - Flori - Lotus - China

Tot acestei flori i se atribuie și alte simboluri, cum ar fi puritatea, viața lungă și onoarea. Chinezii îndrăgesc în mod special această floare și au transformat aprecierea lor într-o adevărată tradiție culturală a lotusului.

Floarea de Osmanthus

În mitologia chinezească, se spune că floarea de osmanthus creștea pe lună și  a fost permanent tăiată de un practicant taoist, Wu Gang.

6 - Flori - Osmanthus - China

În China antică, o mulțime de poeți au elogiat în poeme această floare, fiind un simbol tradițional pentru dragoste. Numele ei, osmanthus, e format din două cuvinte de origine greacă, “osma” care înseamnă “aromă” și “anthos” care înseamnă “floare”.

Toamna este cel mai bun anotimp de a descoperi mireasma acestei flori. În fiecare an, la Lacul de Vest are loc un festival dedicat acestei flori. Floarea a fost cultivată în Hangzhou de mai bine de 1600 de ani și în 1984 a fost aleasă simbol al orașului. Este și o vorbă printre localnici: nu există un colțișor în Hangzhou unde să nu fie o floare de osmanthus.

Din flori de osmanthus combinate cu ceai verde sau negru, chinezii prepară și un ceai aromat numit guì huā chá.

Narcisa

Noroc și fericire sunt două simboluri atribuite narcisei.

Pentru că este una din primele flori ale primăvarii narcisa reprezintă renaștere și reînnoire.

5 - Flori - Narcisa - China

Când dăruiesc buchete de narcise, chinezii transmit prosperitate și bunăstare, mai ales pentru viitor.

Numele florii, tot din vechea Grecie, are legătură și cu tânărul Narcis, fiul unui zeu al râului și al unei nimfe, care s-a îndrăgostit de propria lui frumusețe când și-a văzut chipul reflectat în ape.

Se oferă narcise cu diferite ocazii: încurajăm un prieten apropiat (mai ales după o pierdere), amintim cuiva că primăvara este aproape, absolvire sau primul serviciu (asocierea cu obținerea prosperității), celebrarea zilelor de naștere.

Mesajul acestor suave și parfumate flori este emoționant: nimic rău nu poate dura la nesfârșit pentru că primăvara este în apropiere. Dacă îți îndrepți atenția spre partea pozitivă a vieții te poți reface după orice, pentru că atunci lucruri bune vor veni înspre tine.

7 - Flori - China

Chiar dacă, din diferite motive, uităm câteodată să le oferim, florile rămân întotdeauna printre cele mai frumoase daruri.  Și să ținem minte aceste vorbe din înțelepciunea chinezească:

Un pic de parfum va rămâne întotdeauna și pe mâna celui care dăruiește o floare.

Prima parte: 5 flori celebre în China și simbolurile lor

O poveste merge întotdeauna cu ceva bun. Bucătarii Wu Xing așteaptă să gătească special pentru tine.

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu