Arome în mâncare chinezească: câte ceva despre zahăr, ghimbir, usturoi

Postat de WuXing la 10 Mar, 2016 in Stil de viaţă

Focul roșu și strălucitor face să sară scântei în sobă ce se reflectă în vinul tânăr și parfumat. Este cu adevărat o imagine călduroasă și minunată în acest frig hibernal când totul e în repaus.

În această seară, zăpada se pare că a căzut și eu mă întreb dacă unul din bunii mei prieteni va veni să-mi facă o vizită și să stăm de vorbă în jurul acestui vin proaspăt.

Bai Juyi, poet (772–846)

1-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

Nu despre vin va fi vorba, deși o povestire despre arome, nuanțe, dulci adieri gastronomice, are întotdeauna nevoie de un vin tânăr și parfumat și un pic de poezie. Oricum, pentru a merge mai departe, mi-am amintit o vorbă: când nu mai știi unde să cauți savoarea vieții, întoarce-te la vechii poeți.

Un lucru însă știu sigur: chinezii sunt în stare să gătească aceeași mâncare în zeci de feluri, fiecare cu gustul ei unic. Asta nu poate să fie decât artă și nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli. În cele din urmă, suntem în bucătăria chinezească unde monotonia nu are ce căuta.

Doar aromele proaspete. Să povestim despre trei dintre acestea.

2-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

ZAHĂRUL

Folosit ca și condiment, zahărul este, pentru unii, la fel de important ca și sarea. Sau oțetul. Altfel spus, nu poate lipsi din bucătărie.

3-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

În timpul dinastiei Han (206 îC–220 AD), poate chiar înainte, pentru îndulcirea sosurilor se foloseau muguri de magnolie și bujori. 

Chinezii au folosit zahărul obținut din trestie, însă probabil că era adus din alte țări. Pe la jumătatea secolului al VII-lea, se spune că a plecat din China spre India o adevărată expediție care avea misiunea să învețe cum se rafinează zahărul.

Zahărul nu are însă neapărat menirea de a îndulci. În  provincia Guangdong, oamenii pun în general zahăr în mâncăruri, însă într-o cantitate mică – o jumătate de linguriță –, doar pentru a intensifica mireasma mâncării. La fel ca și sarea. În schimb, în bucătăria din Shanghai, zahărul este mult mai prezent, pentru că oamenii de acolo pur și simplu preferă mâncărurile cu gust dulce.

7-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

File de şalău, ardei gras roşu, ardei iute, bambus, broccoli, urechi de lemn, usturoi, sos de soia și, desigur, zahăr pentru o mireasmă subtilă – Şalău in sos china

GHIMBIR

Ca orice condiment, chinezii știu să folosească minunatul ghimbir în fel și fel de moduri. Este de altfel unul din cele mai vechi ingrediente, prin urmare are locul lui bine poziționat în bucătăria chinezească.

O rădăcină plină de cioturi nu poate fi pentru mulți prea atrăgătoare. Cei care îl cunosc însă spun că gustul lui iute, înțepător, răcoros, este o experiență culinară unică. Total de acord.

4-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

Ghimbirul a fost folosit în China din vechi timpuri, primele însemnări fiind din secolul al VI-lea îC. A fost adus din zona Mediteranei, cu singuranță într-o caravană, pe Drumul Mătăsii.

În China se folosește în supe și mai ales se adaugă peste uleiul prăjit pentru a da aroma incomparabilă și a înteți parfumul mâncărurilor.

Pe lângă bucătărie, ghimbirul are și utilizări medicinale tradiționale pentru diferite afecțiuni. Printre altele, te scapă de răceli, ajută digestia, previne răul de mișcare.

8-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

 

Pentru a-i simți gustul special,

delectează-te cu o porție de orez cu pui si ghimbir.

Și o idee: încearcă savoarea ceaiului de ghimbir.

USTUROI

Originar din Asia – China sau Japonia – usturoiul, cu gustul lui puternic, inconfundabil, are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Și totuși, nu toată lumea se bucură de aroma lui și pot înțelege asta.

5-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

În China, se pare că această plantă a fost folosită chiar înainte de perioada Han.

Chinezii foloseau usturoiul și ca revigorant pentru splină, stomac, plămâni. Azi, mai știm că ajută și la scăderea colecterolului și la creșterea imunității organismului, iar în perioada de iarnă ajută organismul să se protejeze de răceli.

9-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

Pui cinci culori (cu legume): carne de pui, morcovi, ardei gras, bambus, urechi de lemn, usturoi și diferite condimente chinezești

6-Arome-Bucatarire-chinezeasca-WuXing

Departe în primăvară, o ploaie a trecut – lacul de vest este frumos

Mii de ierburi se întrec în frumusețe

O învălmășeală de fluturi, freamăte de albine

Ziua cea limpede grăbește mugurul să explodeze în căldură.

Ouyang Xiu, poet (1007 – 1072)

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu